Needful things – Stephen King

Vreau mai intai sa spun ca orice recenzie pe care am citit-o la cartea asta e un camp minat pentru aia care n-au citit-o, si vor s-o faca.  O sa incerc eu sa am grija la asta, da nu promit nimic. Pentru ca sunt foarte multe personaje, foarte multe subploturi sa spui ceva despre ea fara sa le mentionezi in trecere si pe astea e acelasi lucru cu a nu spune nimic, sau cu a spune ca oceanul e ud si in padure sunt copaci.

Acestea fiind zise, am terminat-o de citit acum 10 minute. Nu-mi pare rau ca am citit-o, dar 22 de ore de lectura, in total, ieri si azi, din care jumatate sunt folosite pentru a ne prezenta personajele (notite mai jos) si din jumatatea care ramane mai mult de un sfert e pentru cacatul care incepe sa escaladeze… prea mult pentru o carte care imi face pielea de gaina abia pe ultima suta de metri.

Deci avem asa: anul 1991, una bucata orasel din Maine, numit Castle Rock si un individ foarte de treaba, Leland Gaunt, care deschide un magazin numit Needful Things. In magazinul asta orice client gaseste ceva de care are nevoie, aparent foarte ieftin. Si nu e vorba de masini sau case, ci de prostioare ca o coada de vulpe, sau o vaza, sau un cartonas cu jucatori de baseball.

Because in America, you could have anything you wanted, just as long as you could pay for it. If you couldn’t pay, or refused to pay, you would remain needful forever.

Leland Gaunt

Brian Rusk – 12 ani; primul client al magazinului
Hugh Priest – betivul satulu
Alan Pangborne – seriful
Polly Chalmers – are artrita si un magazin unde face haine
Norris Ridgewick – ajutor de serif
John LaPointe – politist; el si Sally Ratcliffe au fost impreuna inainte de evenimentele din carte
Nettie Cobb – lumea spune despre ea ca e nebuna; descrisa ca un soricel speriat; lucreaza pt. Polly
Rosalie Drake – prietena cu Nettie, lucreaza tot pt. Polly
Cora Rusk – mama lui Brian; obeza
Myra Evans – prietena mamei lui Brian
Henry Beaufort are un bar numit The Mellow Tiger
Danford „Buster” Keeton – seful consiliului orasului
Rev. William Rose – pastor baptist
Father Brigham – preot catolic
Wilma Jerzyck – vecina cu Nettie; temperament de taur
Nan Roberts – baptista; are un restaurant
Sally Ratcliffle – le preda copiilor cu probleme de vorbire; logodita cu Lester
Lester Pratt – profesor de educatie fizica
Eddie Warburton – omul de serviciu
Ricky Bissonette – mecanic
Everett Frankel – irlandez; asistentul doctorului local
Frank Jewett – directorul scolii
George T. Nelson – prieten cu directorul
Sonny Jackett – mecanic

Pentru ca ii place sa-si lege cartile una de alta:

Not all the things which happen in small towns are known to the residents, no matter how sharp their ears are or how energetically their tongues wag. In Castle Rock they knew about Frank Dodd, the cop who went crazy and killed the women back in Sheriff Bannerman’s day, and they knew about Cujo, the Saint Bernard who had gone rabid out on Town Road #3, and they knew that the lakeside home of Thad Beaumont, novelist and local Famous Person, had burned to the ground during the summer of 1989, but they did not know the circumstances of that burning, or that Beaumont had been haunted by a man who was really not a man at all, but a creature for which there may be no name.

In afara de asta ii mai mentioneaza si pe Gordon LaChance, Ewie Chalmers, inchisoarea Shawshank si probabil si alti oameni si alte locuri pe care eu le-am trecut cu vederea.

Lucrurile de care avem nevoie nu sunt intotdeauna intelese de cei din jur

fourteen years ago, that it had been the last straw, the one which finally drove her over the edge. He had broken many of her bones during their years together, and she had let him live. Finally he had broken something she really needed, and she had taken his life.

Pus in perspectiva, citatul asta e foarte ironic:

Which just went to show how flaky he was getting around the edges, because when he had shaken Gaunt’s hand, he’d felt a wave of revulsion so sudden and deep it had been like a muscle spasm. For that one moment he had been convinced that he had found his Chief Persecutor. He would have to watch that sort of thing; there was no sense going overboard.

Mentioneaza the Plains of Leng si pe Yog-Sothoth, ceea ce m-a facut foarte fericita, si, in paranteza fie spus, cred ca inseamna ceva mai mult decat a lasat sa se inteleaga.

Yog-Sothoth rules, he thought randomly, and then shivered. He didn’t know who the fuck Yog-Sothoth was, probably some Rastafarian reggae singer with ninety pounds of dreadlocks growing out of his dirty scalp, but Ace still didn’t like the sound that name made in his head. Thinking about that name in this place seemed like a bad idea. It seemed like a dangerous idea.

Finalul? Ce final? Ah, da. Daca era vorba despre alt autor, as fi spus ca nu conteaza finalul, ca asta e mai mult o carte filosofica despre cum lucrurile de care credem ca avem nevoie ajung sa ne posede, orice om are o latura rea, pe care frica o exacerbeaza si totul e doar o iluzie. Da nu e, asa ca o sa spun ca King + foreshadowing = win, deci nu vine de nicaieri, nu e surprinzator, chiar daca ii lipseste ceva care sa il faca satisfacator.

Am vazut si filmul. Nu are nici o legatura cu cartea. Poate vag. In nici un caz nu se poate spune „am vazut filmul, nu mai trebuie sa citesc cartea”.  Sunt schimbate atatea lucruri si detalii semnificative ca nu inteleg ce rost mai are.

Anunțuri

Stephen King – Rage

Inca o carte de-a maestrului unde este vorba despre adolescenti.

De data asta Charlie.

Ziua incepe prost pentru Charlie, care incearca sa nu-si vomite micul dejun in timpul orei de algebra cand e chemat la director. Vezi tu, Charlie are o mica problema: isi pierde mintile.

Cu ceva saptamani inainte a batut un prof cu o teava pana l-a bagat in spital. Scoala si parintii au incercat sa ascunda toata chestia sub covor, dar Charlie trebuie sa mearga la psihologul scolii in fiecare zi. Si acum e chemat la director.

Charlie nu e nebun, nu in sensul obisnuit al cuvantului. Dupa cum spune chiar el, fiecare om are ceva acolo care se invarte in sens invers, dar multi sunt prea speriati sau prinsi in societate si o ignora, rotita asta care nu se invarte cum trebuie. Charlie nu a ignorat-o pentru ca lui Charlie nu-i pasa. La cati profi si cati colegi si cati oameni in general nu am vrut eu sa le fac ce a facut Charlie? Gandul la consecinte m-a oprit mereu, dar lui nu-i pasa.

Ajunge la director unde se intalneste cu un prieten de-a lu taica-su. Cand avea 9 ani a fost la vanatoare cu ei (le placea sa omoare ferocii cerbi si criminalele gugustiuci sau ce dracu erau). Acolo l-a auzit pe taica-su cum i-ar taia nasu lu ma-sa daca l-ar insela. Dupa aia s-a razgandit si a spus ca o omoara. Sunt sigura ca asta a facut minuni pentru Charlie.

Ajunge la director, care incearca sa-l ‘inteleaga’. Charlie isi da seama cat de plin de cacat e si nu-i place asta. Simuleaza o tentativa de viol. I se spune sa-si ia frumos lucrusoarele ca merge la scoala de corectie. El zice ca da, fericit si se duce si da foc la tot ce avea in dulap.

De cand toata povestea cu bataia nu mai avea voie sa care teava la scoala, dar a gasit pistolul lui taica-su si-l cara pe ala. L-a luat si s-a dus s-o impuste pe profa de algebra…

Trebuie sa termin postul asta. Deci in concluzie: Rage are un parfum de Chuck Palahniuk. Sau Palahniuk are parfum de Rage. Imi place tipul, dar din pacate toate cartile lui  impreuna nu fac cat asta.

Singura carte a lui King pe care nu o poti cumpara noua deoarece autorul crede ca a influentat niste school shooters si a pus sa fie scoasa de la tipar. Dar se gaseste pe net.

Stephen King Carrie

Am lipsit ieri dimineata de la scoala ca sa citesc cartea asta. Nu-mi vine sa cred ca e primul lui roman.

Carrie White, o fata nu prea frumoasa, nu prea urata, nu prea proasta, nu prea desteapta e tinta tuturor glumelor si injuriilor din liceu. Asta arata ce poate face o crestere religioasa.

The shit hits the fan intr-o zi normala cand fetele erau la dus. Cum faceau ele dus asa lu Carrie (care avea 17 ani) ii vine ciclul si se terorizeaza deoarece crede ca sangereaza mortal sau ceva in genu (la cum descria King asa credeam si eu).  Fetele incep sa rada si sa arunce cu tampoane si chestii in ea. Pana si profei de sport ii vine s-o palmuiasca.

Carrie e trimisa acasa. Urmeaza niste flashbackuri prin care ne dam seama ca ea nu s-a integrat niciodata, desi a incercat. Impresia generala e ca e grasa si proasta si pina de cosuri, totusi King ne lasa sa vedem ca nu e asa grasa, nu e proasta si cosurile sunt  temporare.  Asta e una din chestiile care imi place la King. Nu exista bad guy -good guy.  Well, de cele mai multe ori.

Deci Carrie e trimisa acasa, unde sta o saptamana sau asa ceva si -nefiind proasta- isi da seama ca poate misca obiecte cu mintea: a mai facut-o cand avea trei ani si maica-sa vroia s-o omoare.

Fetele sunt pedepsite si una din ele decide ca e vina lui Carrie. Vrea sa se razbune… ceea ce si face… dar lucrurile nu merg exact ca in plan cand Carrie pune in actiune propria ei razbunare.

Cartea e narata la persoana a treia. Avem un autor omniprezent si omniscient, care nu da totusi la iveala mai mult decat trebuie sa stie cititorul pana in ultima clipa. In acelasi timp King introduce fragmente din carti, articole de ziar, cea mai imprtanta fiind I am Sue Snell care ofera o alta perspectiva si ajuta la adancirea senzatiei de real.