Cautam altceva cand am vazut coperta si mi-am spus „trebuie sa citesc asta”. Coperta arata asa:
Da, e un tip cu par lung care se uita absent in gol si niste picioare care vin de nicaieri. Nu aveam asteptari mari si poate de asta nu am fost dezamagita cand povestea s-a dovedit a fi foarte normala.
E despre doi prieteni care se regasesc.
Arta seamana extrem de mult cu cea a lui Tojoh Asami.
Vinnie
Are un singur volum care incearca sa incorporeze cat mai multa drama si angst.
Personajele principale fac parte din aceeasi banda de hoti. Avem asa:
-Vinnie, care e seful (si arata cel mai bine din toata manga, desi e singurul care nu e gay)
-Sean care e creierul si se ocupa de strategie
-Kyle care e fratele lui Vinnie, are 15 ani si lucreaza la o florarie
Sean si Kyle sunt gay si se iubesc. In prima parte exista mult gayngst pentru ca se tem sa nu afle Vinnie si sa-i desparta. In a doua parte afla Vinnie si Sean moare. Kylie fuge de acasa.
Flashforward peste 5 ani; toata lumea e fericita.
Stie sa deseneze sex, asta e un punct in plus. Daca n-ar insuma doua pagini din intreg volumul.
Shoujo.
Un grup de japonezi sosesc in Spania anului 15ceva. Cel mai bogat om din oras ii gazduieste; eroina (numita Maria) e ceva menajera acolo blablabla unul din japonezi incearca sa-l asasineze pe Fat Frumos Japonez (am uitat cum il cheama) si asta il gaseste si-l duce acasa si-l ingrijeste pana se face bine. El invata spaniola in doua capitole si ea invata japoneza in unul (okay, erau pe un vapor care mergea din Spania in Jp. deci probabil a durat un an) dupa care amandoi merg in Japonia pentru ca el e fiul lui Date Masamune care ”practic conduce tara” si pentru ca cineva a vrut sa il omoare trebuie sa bla bla bla. Dupa care se intorc in Spania. Sfarsit.
N-am nici o idee ce-i cu numele asta.
5/10 pentru ca nu-i oribil (frate, chestia asta devine repetitiva. dar e greu sa vii cu ceva original de spus cand citesti manga dupa manga care te face sa ridici din umeri si sa zici „meh”) si are un singur volum.
E cu niste oameni care danseaza… sau ceva… si sunt in liceu… sau ceva. Bineinteles, partea asta e oribila, inca n-am citit manga care sa fie despre dans si sa nu arate ridicol.
Shoujo. 5 oneshoturi care se repeta unul pe altul, in mod aiuristic pentru la prima vedere au subiecte diferite.
Arta tipica (ochi mari, linii putine, puternic stilizat).
3/10 pentru ca nu e oribil, dar e plictisitor
citeste aici
I felt obliged to warn the potential readers of this…this…horrific manga. I thought I was perverted what with me searching for stories about rape, BDSM, multiple partners etc. but this….I am too shocked and traumatized to form coherent words. After reading Cream Pie (a title I hope to never remember after reviewing this) out of sheer curiosity, I was turned away from yaoi. I had to go look for something innocent and pure to rid my mind of this absolutely traumatizing story. THIS STORY IS NOT FOR THE LIGHT-HEARTED. Or any heart at all. This is the most twisted, sick and brutal manga I have ever chanced upon. Perhaps people will consider it good due to the sheer horror and absolutely messed up ending, but personally, I hope to lock this away for a long time. So long, in fact, that it will disintegrate into the abyss of oblivion. Those who read this for the apparent smut will come out traumatized. I am warning you now. You think you can handle this? Well, you can’t. I don’t even know how the person before me could tolerate this manga. I will admit, however, that the art was decent.
Don’t expect to read this and come out the same person you were before. I can almost guarantee that you will be scarred for life. If you still plan on reading this after my review, please have an innocent and refreshing manga right next to you to help you repair your mentality. I am not even joking. I turned away from yaoi and it will be a while before I consider looking at it again.
I am seriously warning you. This manga is probably not for you even if you think it is. Exit this page right now and go look for something else or else you may find yourself shocked and in a mental asylum soon after.
Personal opinion: 1/10
review de pe mangaupdates care m-a facut sa citesc asta.
deci nu esti perverted daca citesti manga gen dona dona care au fluturasi si floricele si sunt desenate dragut si it’s awwwwwwright la fiecare doua pagini, dar daca citesti chestii fara floricele esti sick and demented.
Nu e asa de rau, categoric e mai user friendly decat orice de Gengoroth Tagame (il numesc pe el pt. ca e foarte cunoscut, dar daca ar fi sa facem o comparatie generala as zice ca e mai user friendly decat 80-90% din bara), dar e bizar: spoiler fiul vine din viitor si isi violeaza tatal ca sa-l faca sa se casatoreasca cu maica-sa, ca sa poata fi conceput. Toata lumea traieste fericita pana la adanci batraneti.
sau download
Manhwa e desenata de Park Sung Woo, la poveste au lucrat amandoi.
A fost nevoie de doi oameni sa scoata voma asta.
Povestea e de rahat, arta e de rahat, nu stiu la ce se gandeau aia de la Infinity Studios cand au licentiat asa ceva. Nu e deloc de mirare ca au dat faliment.
E totusi un talent rar sa poti face niste personaje principale pozitive atat de iritante ca la capitolul cinci deja ma rog sa vina cineva si sa le imprastie creierii pe asfalt.
Un frate si o sora, care atunci cand vorbesc unu cu altul isi spun sora si frate. Au un copil impreuna la care ii spun sora si care ii numeste sora si frate. Hello? Daca faci un copil cu sora-ta copilul nu e sora voastra, chiar daca voi suntei frati. Nu asa functioneaza.
Ce vreau sa stiu eu cel mai mult e la ce se gandesc oamenii aia care noteaza asa ceva cu 10? Ce e in capul lor? Tocmai s-au lovit si nu vad bine si au gresit butonul?
Plin de scene de lupta care nu ajung nici macar la nivelul unui shounen mediocru. Si nu au sens. Nu are sens ce se intampla.
Nu numai ca chestia asta primeste un 1 binemeritat de la mine, dar o sa ma si tin departe de astia doi autori.
L-am vazut de multe ori pe Itou Junji comparat cu Lovecraft.
Prima manga pe care o citesc scrisa de el are numai trei capitole traduse si restu pauza, deci insuficient ca sa-mi formez o parere, totusi as zice ca nu e chiar Lovecraft.
Nici n-am ce zice dupa trei capitole, numai ca Lovecraft si-ar fi rezervat mai mult timp sa seteze fundalul inainte sa ne arunce in fata supernaturalul.
Patru oameni se cunosc pe internet si decis sa se intalneasca sa mearga undeva sa se sinucida.
Asa si fac in primul capitol, numai ca lucrurile o iau razna si esueaza.
A doua oara merg in acelasi loc, vor sa se sinucida in acelasi fel si din nou lucrurile merg prost. Unu singur moare si se intoarce inapoi vomand suflete.
Se pare ca atunci cand mor oamenii sufletele lor se transforma in niste pietre incredibil de frumoase care se aduna pe solul lumii celeilalte.
Stomacul astuia devine un fel de poarta asa ca vomita suflete pana explodeaza.
Colegii de suferinta isi dau seama ca unicitatea pietrelor le face extrem de valoroase si decid sa le vanda.
Impulsurile lor suicidale se transforma in lacomie.
Cineva le sugereaza sa incerce sa transforme pietrele in bijuterii, spunand ca ar fi si mai valoroase.
Numai ca sunt mai dure decat diamantele si atunci cand incearca cineva sa le sparga sufletul din ele iese si provoaca tot felul de nenorociri.
Din 2005, pare ceva mai veche. Numai doua volume, prea putin pentru tot ce se intampla. Prea multe lucruri off stage pe care eu ca cititor pot doar sa le ghicesc, sau sa presupun ca se intampla.
Arta mai are un pic si se transforma in bara, fara a renunta cu totul la delicatetea specifica yaoi-ului, ceea ce e totdeauna un plus in toata categoria asta de benzi desenate unde absolut toata lumea arata a femeie (si femeile nu exista. Presupun ca cineva trebuia sa se reproduca si atunci barbatii au suferit o mutatie care ii lasa sa se inmulteasca la fel ca viermii plati, prin cock fight. Ala mai plangaciosu si micu pierde, desigur, si trebuie sa se impreuneze cu ala care a castigat ze cock fight ca sa-i poarte copiii. Parerea mea. Altii vorbesc de misoginismul japonezilor, homofobie si ceva boli psihice cough*stocholmsyndrome*cough, da eu nu merg acolo).
Kenzo e un pianist care si-a futut cariera dupa ce a distrus un pian, in timpul unui concert. Nu sunt sigura de ce.
Lorenzo are un teatru sau ceva si se culca cu toata lumea. Din cate am inteles parintii lui erau niste hahalere si l-a traumatizat (bla bla bla… stim toti povestea asta) asa ca acum e o ruina, betiva, care se drogheaza si se fute mult. Si vrea sa se sinucida.
Il cunostea pe Kenzo de la scoala de pian asa ca l-a angajat sa fie pianistul lui privat. Cred ca e evident unde se indreapta povestea de aici incolo.
Mai sunt si vreo trei personaje secundare, si anume o menajera foarte ciudata, un gunoi care o insela pe nevasta-sa cu Lorenzo si un psihopat. Pe toti astia ii vedem cam cinci pagini. Total.
Autoarea e mult mai cunoscuta pentru Black sun doreiou, din 2007, pe care am citit-o imediat dupa asta si care ma face sa ma intreb daca a lovit-o cumva senilitatea.
Stilul de desen o da mult mai mult spre yaoi, incearca sa (si esueaza) creeaze un cadru inspirat din istorie, care sa dea senzatia de realism. Nu ca asta conteaza pentru toti care-i ridica osanalele, dintr-un motiv sau altul.
Daca ar avea ceva mai multe scene de sex as putea sa-i spun fara nici o problema porn without plot. Asa nu reuseste sa faca nimic ca lumea, din nici un punct de vedere.
Merita ceva in jur de 5, si asta pentru arta.
E publicat tot de CNC Revolution, ca si Running on empty. Si tot ca si Running e full color.
Mi-a placut atat de mult incat i-am dat o nota de 10 pe mangaupdates, desi nu merita.
1. e situat undeva in viitor intr-o distopie unde saracii sunt extrem de saraci, iar bogatii extrem de bogati. Acestia traiesc separati de un pod imens pe care oamenilor care traiesc in partea saraca a orasului le e interzis sa-l treaca.
2. sexualitatea e privita dintr-o noua perspectiva de cand embrionii se pot creste artificial; oamenii nu mai au de ce sa inventeze tabuuri legate de sex.
3. culori pale, combinate relativ okay
N-are decat 12 capitole, extrem de putin pentru ce ar putea sa fie, avand in vedere premisa de la care pleaca. Asta ar fi primul punct in minus. Al doilea e finalul. Vreau sa spun, ala e final? Viseaza? Sunt high tipii aia si asta e ce vad? A anuntat-o editorul pe autoare cu o saptamana inainte sa apara capitolul ca ala o sa fie ultimul si atunci ea s-a decis sa se foloseasca de ceva ce s-a intamplat cu niste capitole in urma ca un fel de foreshadowing desi nu are nici un sens? Asta nu inseamna totusi ca imi distruge placerea lecturii de pana atunci.
Wonoo e un copil de bani gata. Toate ii merg, arata incredibil, s-a nascut intr-o familie influenta, dar pluteste prin viata
fara nici o tinta, fara un scop, e blazat si singur si aproape mizerabil, lucru pe care evita sa-l recunoasca ingropandu-se in munca. Partenera lui si ocazionala sex friend isi da seama de asta si ii sugereaza sa cheme pe cineva de la „Happy ending” o agentie care se ocupa de escorte pe termn lung, adica care se muta pentru o perioada cu angajatorul.
El suna, le spune ce fel de femeie sa-i trimita, isi ia concediu o luna, si la usa soseste cineva care e categoric barbat. Pana suna sa clarifice situatia escorta (pe care din pacate nu mai stiu cum il cheama, o sa-i spun Jaejoong pentru ca articolul asta o sa devina rapid plictisitor daca o sa continui cu „escorta”) s-a apucat sa gateasca. Wonoo a gustat si a spus ceva gen „Ce-ar fi sa mai stai tu pe aci sa mai faci de mancare?”.
Wonoo arata mai bine decat Jaejoong, si asta e un lucru care mi-a placut.
Nu sar direct in pat si-si proclama dragostea, ci se indreapta gradual spre acel punct, ca si cand n-au de ales intr-o lume in care sunt numai ei doi.
Toate detaliile, micile intamplari de fiecare zi pe care autoarea le surprinde, culorile, toate dau o senzatie de irealitate, de reverie.
Cred ca povestea asta trebuie citita pornind de la un anumit mind set. Pentru a o savura pe deplin cititorul trebuie sa-si dea voie sa fie prins in acelasi vis pe care il traiesc personajele, odata cu ele.
Lehamitea 