No regrets – Ace Frehley

Alaltăieri s-au întâmplat niște chestii: moțiunea de cenzură, ce i-a zis Udrea lu Placintă, circul din *pâine și circ*. Doar e criză, se fac tăieri peste tot. Cred că la fel de efectiv și mai benefic pentru economie ar fi să se înlocuiască actualul guvern cu niște maimuțe la costum.  Maimuțele n-ar ști să ne scoată din rahat dar n-ar ști nici să ne bage și nici să fure jumate din fondurile țării.

Din punctul meu de vedere mai important e că pe 27 Ace Frehley a împlinit 61 de ani.  Are 6 ani de când a renunțat la alcool și droguri și arată mai bine decît în 83.

No regrets e autobiografia care a apărut la sfârșitul lui 2011 scrisă împreună cu Joe Layden, un jurnalist care a scris mai multe cărți despre industria muzicală și John Ostrosky care  e asistentul lui personal.

E scrisă foarte bine, pentru o carte care are trei autori mi se părea că aud vocea lui Ace povestind, inclusiv ticurile verbale.

A fost, în principiu, beat/drogat cam 40 de ani din cei 60 pe care i-a trăit așa că s-au întâmplat și destule lucruri nasoale dar le povestește cu umor (câteodată nu le povestește deloc dar asta e altceva). De mai multe ori am râs așa de tare că mă durea burta și-mi curgeau lacrimi pe obraji.

Unii oameni se așteptau, după cartea și interviurile lui Gene (*Ace did nothing!*) ca Ace să scrie cartea asta și să-i răspundă cu aceeași monedă. Nu face asta (deși are câteva povești amuzante în legătură cu subiectul, altele triste – *mi-am amintit că Gene e cea mai singuratică persoană pe care o cunosc* spune în legătură cu invitația la o petrecere unde Gene trebuia să fie onorat-vezi clipul de mai jos, e întradevăr un fiasco) ceea ce mi se pare mai elegant și se concentreză pe viața lui personală, copilărie, anii formativi, trece superficial prin perioada post KISS, Frehleys Comet, Trouble Walkin și Anomaly.  Cum și de ce a început să bea și să se drogheze și cum și de ce a renunțat.

Nu scrie toate astea ca și când s-ar lăuda dar nici nu are un ton apologetic (am observat că asta îi enervează pe unii) și nu are nici de ce.   Cartea se numește *No regrets* pentru un motiv. Îmi imaginez că cei care așteaptă scuze de la un om care și-a trăit viața exact așa cum a vrut și poate muri cu un noapte bună și la revedere au ei înșiși o grămadă de probleme și de regrete.

ace in 1974 după primul accident de mașină

Nu prea citesc biografii dar după părți din *Căutarea timpului pierdut* mă așteptam la mai multe detalii contextuale (de gen x arăta așa și mirosea așa și era etc. etc.) care lipsesc aici aproape cu desăvârșire. Creează un ritm alert dar poate fi și enervant.

Dacă Ace plănuiește într-adevăr o a doua carte atunci abia aștept s-o citesc.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s