O palarie plina de cer – Terry Pratchett

o palarie plina de cer

Prima carte din seris Discworld pe care o citesc, desi e volumul 32.

Citisem trilogia Nomilor de Pratchett si mi-a placut mult asa ca atunci cand am gasit cartea asta cu 10 lei mi-am cumparat-o imediat.

Imi place foarte mult traducerea. Sunt traduse numele, adaptate la limba romana, iar jocurile de cuvinte sunt explicate, nu suna ciudat sau nelalocul lor.

Tiffany Suferind are 11 ani si pleaca de acasa ca sa invete sa fie vrajitoare.

Dar nu pleaca singura. Un spirit oribil, numit prisacarul, o urmareste. El nu are trup sau minte, nu poate fi ucis si nu poate fi oprit odata ce si-a luat in stapanire victima.

Scotidusii, spiridusi alcoolici si violenti, plini de tatuaje, isi dau seama de pericol si incearca s-o ajute.

7 thoughts on “O palarie plina de cer – Terry Pratchett

  1. Domnul Pratchett a reușit ceva ce nu credeam că se va întâmpla. Și anume să mă imerseze într-un univers fantasy. După ani de jucat CRPGuri și strategii plasate în astfel de universuri m-am imunizat împotriva arhetipurilor și stereotipurilor prezente în astfel de lumi. Ei bine, nenea ăsta, fără să de-a naștere la ceva complet străin, încât să mă alieneze, prin limbajul său, prin umorul indiscutabil, prin jocul cu familiarul și straniul m-a cam fascinat de la prima cărțulie din serie.

    Dacă britanicii nu existau, ar fi fost necesar să fie inventați.

    • Foarte frumos spus.
      Eu nu credeam ca o sa-mi placa ceva din genul fantasy asa cum mi-a placut Harry Potter, pana sau dau de trilogia nomilor.
      I-am dat-o si lu frate-miu s-o citeasca si nu-mi vine sa cred ca aproape a terminat-o in doua zile.
      L-am vazut citind in timp ce juca un mmorpg :))

  2. Păi na, multe nu trebuie să faci la jocurile alea. Mai ales dacă sistemul de travel e de toată jena, cum se întâmplă deseori să fie.

  3. Am vazut pe la Rao carti de-a lui Prachett, si mereu mi-au facut cu ochiul, pacat ca n-am eu bani pentru cate vreau sa citesc, dar poate dau de ea cateva pe la biblioteca de langa mine, ar fi frumos…
    Chestia cu priscarul imi aduce aminte de Lasher si vrajitoarele lui (fac referire la niste carti de Anne Rice). Doar ca aceea ar fi versiunea foarte sick si perversa a acestei carti, banuiesc:))
    Cum reusesc eu sa distrug momentele speciale, nu?

      • Esti sigura? Lasher e destul de rau, adica dupa ce se incarneaza incepe sa se imperecheze cu tipele pentru a avea un copil ca el si tipele cam mor pentru ca nu pot duce o sarcina cu o asemenea creatura, iar pe alta pur si simplu o obliga sa mearga cu el, se imperecheaza cu ea, o leaga si o tine zile asa, etc…

  4. E greu de explicat. Imagineaza-ti ceva care s-a nascut la inceput, inainte ca universul asta sa existe, care nu are o constiinta a sa, dar are suficienta cat sa-si doreasca sa moara si sa-si dea seama ca timpul se va opri in loc inainte sa se intample asta. E atrasa de oameni puternici pe care ii poseda si ii arde ca pe o lumanare asa ca ajung sa moara in diverse moduri. Dupa ce mor sunt lipiti sau integrati in prisacar, ceea ce provoaca probabil zumzetul care-l insoteste cand se misca.
    Daca asta nu era o carte pentru copii, sau ar fi scrisa de King…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s