Shisei -Yokobaba Ryo

Another oneshot. Îmi place că e cu tatuaje și tattoo artists (shisei înseamnă tatuaj).

Komako face tatuaje pentru yakuza. O meserie care în general nu e pentru femei (sau așa consideră bărbații), dar își dovedește valoarea și devine foarte apreciată.

Într-o zi se trezește cu iubitul ei din copilărie, Kiyoharu, în pragul ușii. Acesta îi cere să îi facă un tatuaj deoarece artistul își pune o parte din suflet în fiecare tatuaj așa că atunci când o să moară (de tuberculoză) sufletul ei va dormi împreună cu al său.

Nasol articolul ăsta, știu. Pentru că nu ma decid dacă îmi place sau nu. Pe de o parte e, cum am spus și la început, cu tatuaje (deci win). Are un aer melancolic, poetic, de început de toamnă. Pe de altă parte mi se pare că cere prea mult de la mine ca cititor. Adică nu pot să mă atașez suficient de personaje din ce-mi oferă autoarea ca să am orice reacție emoțională la final, cu atât mai puțin aceea pe care tragedia mi-o cere.

One thought on “Shisei -Yokobaba Ryo

  1. Am citit undeva ca oneshot-urile au sanse sa devina manga-uri in toata regula, deci poate artistul/a a dorit sa isi incerce cititorii, poate are de gand candva sa faca din acest oneshot un manga in toata regula, cu multe multe capitole (sau doar atat cat sunt nevoie)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s