Silent Hill

A opta minune a lumii, dupa mine.

O serie de jocuri (in numar de sase deocamdata) geniale. Si cand spun geniale nu ma refer la gameplay sau grafica ci la poveste, admosfera, sentimentele pe care le trezeste in jucator, care ii fac pe oameni sa se intoarca la ele iar si iar si iar.

O lume cosmareasca, unde oamenii aparent normali sunt prinsi si din care trebuie sa scape. Realitatea se imbina incet cu cosmarul, cu nebunia pe masura ce personajul (jucatorul) aluneca tot mai mult pe panta distrugerii psihice. Si totul are o glazura de conspiratie veche de secole, de pact cu fiinte evocate din abis care acum isi cer plata, de religii ciudate ai caror demoni-zei incearca sa rupa incet fina tesatura dintre lumile imaginatiei si realitatii.

Monstrii care se tarasc in intuneric nu sunt altceva decat proiectari ale fricilor, ale imaginatiei bolnave si ale dorintelor ascunse, a jucatorului sau a celorlalti.

Locul acesta are un nume: Silent Hill.

Fiecare joc de pana acum reprezinta povestea diferitor oameni care mai mult sau mai putin intamplator au fost prinsi in plasa nebuniei orasului. Cu fiecare joc ni se mai dezvaluie inca putin din istoria cultului, a locului, a crimelor si a conspiratiei. Nici unul insa nu ne ofera aceste elemente pe tava, dar ele sunt evidente daca ne gandim si analizamvaloarea simbolica pe care o are chiar si cel mai mic element.

Favoritul meu personal e 4 (The room), din simplul motiv ca ma face sa-mi fie frica. Nu pare cine stie ce, dar nimic niciodata nu m-a mai facut sa ma simt asa. Muzica, atmosfera, monstrii si felul in care se imbinau toate elementele (o grija foarte mare la detalii, chiar daca la prima jucare nu sunt evidente din cauza ca sunt acoperite de ceata sau in locuri intunecate) inclusiv povestea, Walter, o lume in care notiunile de bine si rau nu exista, singurul personaj construit in asa fel in care omul din spatele monitorului sa simpatizeze cu el e Walter, centrul raului, cel mai urat monstru in care se poate transforma o fiinta umana.

Nu ma reintorc la el prea des, si cand o fac e numai in bucatele mici. Il pastrez pentru ocazii speciale, ca pe ciocolata.

Acum joc Homecomeing, al cincilea joc din serie (de fapt al sasealea, daca numaram si Origins) la a carui realizare s-a implicat si o echipa americana, lucru destul de evident pentru cine a mai jucat si celelalte capitole. Ca orice Silent Hill se merita si il consider mult peste orice alt joc, totusi ii lipseste acel ceva infailibil care da senzatia pe care eu o numesc ‘Silent Hill’. Monstrii sunt mai multi si mai puternici si save pointurile sunt mult mai rare. De asemenea nu exista nivel easy.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s